
Jucătoarea română a câştigat fără niciun fel de emoţie partida din primul tur al celei mai importante competiţii a tenisului pe iarbă.
Simona Halep a avut nevoie de puţin să o repună pe brazilianca Teliana Pereira, scor final 6-2, 6-2.
Constănţeanca a dominat jocul pe arena Centrală de la Wimbledon, iar adversara sa nu a avut nicio şansă, meciul curgând într-o singură direcţie.
„A fost pentru prima oară pentru mine pe Central. Arena este minunată. Am jucat agresiv şi am controlat meciul. Aştept turul următor şi sper să reuşesc să fac acelaşi lucru”, a fost explicaţia Simonei pentru succesul său.
Simona nu a risipit prea mult efort azi, în vederea câştigării turneului, iar în runda următoare o va înfrunta pe Lesia Tsurenko, jucătoare din Ucraina care vine din calificări.
Halep a învins-o de trei ori din trei meciuri, o dată pe iarbă, la ‘s-Hertogenbosch, în urmă cu un an.
Din păcate, duelul mult-aşteptat cu Sorana Cârstea, care ar fi trebuit să aibă loc în turul trei, a fost anulat de eşecul târgoviştencei în faţa americancei Victoriei Duval, scor 4-6, 6-3, 1-6.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
