
O piteșteancă a fost agresată sexual și pipăită în timp ce se întorcea de la serviciu, chiar într-un autobuz Publitrans. Un bărbat în vârstă de 60 de ani a urmărit-o pe femeie până la cap de linie, iar acolo, profitând de faptul că nu au mai rămas decât ei doi în autobuz, a mers în spate la ea, și a început să o pipăie. Femeia a fost auzită țipând de șofer și salvată. Deși a fugit, la scurt timp, bărbatul a fost descoperit și reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
CITEȘTE ȘI: DESCINDERI LA PROTECȚIA COPILULUI ȘI ÎNTR-UN SPITAL! CE VIZEAZĂ ANCHETATORII ARGEȘENI?
„Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, și au reținut un bărbat de 60 de ani, din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de 21 august, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, o femeie a fost agresată sexual de către o persoană de sex masculin, care a acostat-o și a pipăit-o. Cel în cauză a fost identificat, iar în urma administrării probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.”, precizează IPJ Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
