
Șocant: mamă de 34 de ani și-a ucis soțul bolnav și cei doi copii, apoi și-a luat viața!
O comunitate din Madbury, New Hampshire, a fost zguduită de o crimă urmată de sinucidere. Emily Long, în vârstă de 34 de ani, și-a împușcat mortal soțul și cei doi copii, după care și-a luat viața.
Corpurile neînsuflețite au fost găsite luni, în locuința familiei. Ryan Long (48 de ani), soțul femeii și bolnav de cancer în fază terminală, prezenta mai multe plăgi prin împușcare. Cei doi copii, Parker (8 ani) și Ryan Jr. (6 ani), au fost găsiți împușcați în cap. Emily Long a fost găsită fără viață, moartea acesteia fiind catalogată drept sinucidere.
O armă de foc a fost descoperită lângă victime, confirmând ipoteza anchetatorilor.
În casă se afla și al treilea copil al familiei, un băiețel de 3 ani, găsit în viață și nevătămat. Acesta se află acum în grija rudelor.
Potrivit anchetatorilor, gestul extrem al femeii a avut loc la scurt timp după ce Emily postase pe TikTok un videoclip în care vorbea despre suferințele familiei. Ea mărturisea că este „foarte deprimată” și că micuții „se chinuiau vizibil” să facă față bolii grave a tatălui lor. Clipul a strâns aproape 8.000 de vizualizări și a fost publicat cu doar două zile înainte de tragedie.
Biroul Procurorului General din New Hampshire a confirmat că este vorba despre un caz de omor urmat de sinucidere și a anunțat că investigația rămâne deschisă pentru clarificarea tuturor circumstanțelor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
