
Grupul lui Călin Popescu Tăriceanu ar putea avea un ministru în Guvernul lui Victor Ponta după remanierea care se anunță în vara aceasta, potrivit stiripesurse.ro.
Din câte se pare, ministrul Dan Șova va fi remaniat și ar putea să preia Ministerul Justiției. Cel care ar putea apărea în viitorul Guvern din grupul lui Tăriceanu ar putea fi Ovidiu Silaghi, fost liberal, care a fost ales parlamentar pe listele PSD. De asemenea, se vehiculează ideea că în jur de 20 de parlamentari și 3 europarlamentari ar fi de partea lui Călin Popescu Tăriceanu.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat „Grupul de inițiativă pentru păstrarea identității liberale”. Unul dintre primii politicieni care vor adera este deputatul PNL Mihai Stănișoară.
„Trenuie să vedem încotro ne îndreptăm ca liberali. Se discută prea mult de formă și nu de fond, de principii. Se discută despre împărțirea unor funcții, despre candidați. De aici rezultă nevoia înființării Grupului de inițiativă pentru păstrarea identității liberale.
Eu cred că adevarata dreaptă nu poate fi construită decât de liberali, care aveau un proiect declarat și asumat în acest sens. Lucrurile s-au schimbat dramatic în ultima perioadă. Există riscul să se piardă această abordare doctrinară a liberalismului”, a declarat Stănișoară.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
