
Lumea fotbalului din România este în doliu, după ce fostul fundaș Ciprian Dumbravă a încetat din viață la vârsta de doar 45 de ani.
CITEȘTE ȘI: ATENȚIE! Se ÎNCHIDE Transfăgărășanul! Află când și pentru cât timp!
Anunțul trist privind dispariția prematură a sportivului a fost publicat de Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița. Decesul acestuia a fost confirmat ulterior și de către apropiați, precum și de foști colegi de echipă ai fotbalistului.
Originar din Târgoviște, Ciprian Dumbravă a fost unul dintre fotbaliștii reprezentativi ai județului Dâmbovița. După încheierea carierei din România, acesta s-a stabilit în Marea Britanie, unde a evoluat pentru FC România, echipa comunității românești din Londra, formație la care și-a încheiat activitatea competițională.
Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a transmis un mesaj de condoleanțe în memoria fostului fotbalist, subliniind contribuția acestuia la dezvoltarea fotbalului dâmbovițean și parcursul său în primul eșalon al fotbalului românesc.
Moartea sa a stârnit un val de reacții emoționante din partea foștilor colegi, prietenilor și oamenilor din lumea sportului, care i-au adus omagii pe rețelele de socializare.
Ciprian Dumbravă și-a început drumul în fotbal la Centrul de Pregătire „Nicolae Dobrin”, fiind remarcat încă din perioada junioratului. Pe postul de fundaș central, acesta a evoluat pentru mai multe cluburi importante din România.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
