ULTIMĂ
ORĂ

Veste tristă. A murit un renumit pictor argeșean!

Muzeului Județean Argeș anunță că pictorul Augustin Lucici a încetat din viață. Unul dintre cei mai apreciați pictori contemporani atât în țară cât șli în străinătate, unde a avut multiple expoziții, Augustin Lucici era angajat al Muzeului Județean Argeș, unde era coordonatorul de compartiment al Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, dar și muzeograf.

”Drum lin spre lumină, iubitul meu soţ şi părinte…”, a fost mesajul postat pe Facebook la primele ore ale dimineţii de către soţia artistului, designerul Stela Lucici.

Augustin Lucici avea 64 de ani şi era membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici şi absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Arte Decorative, pe care o terminase în 1983.

augustin lucici

Augustin Lucici a  început să picteze la vârsta de 5 ani, fiind îndrumat către această artă de mama lui. A participat de-a lungul carierei la peste 40 de expoziţii în România, Italia şi Luxemburg.  Multe dintre lucrările sale se regăsesc în colecţii private din Anglia, Belgia, Canada, Franţa, Germania, Israel, Italia şi Olanda.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.