ULTIMĂ
ORĂ

„Veste uriașă pentru profesori! Parlamentul a aprobat prima de carieră didactică de 1.500 de lei”

Decizie majoră în Parlament: Camera Deputaților a aprobat acordarea sprijinului financiar pentru cadrele didactice și personalul auxiliar din învățământ

CITEȘTE ȘI: Când vom CIRCULA pe cele mai așteptate AUTOSTRĂZI din România. A0 și A7 intră în linie dreaptă, dar întârzierile încă dau bătăi de cap!

Peste 275.000 de angajați din sistemul de educație vor beneficia de prima de carieră didactică în valoare de 1.500 de lei, după ce Camera Deputaților a adoptat miercuri, 29 iulie, proiectul de lege în calitate de for decizional.

Actul normativ a fost aprobat cu o largă majoritate: 234 de voturi „pentru”, un vot împotrivă și o abținere.

Măsura se adresează personalului activ din învățământul preuniversitar de stat – cadre didactice și personal didactic auxiliar – precum și angajaților din instituțiile de învățământ universitar de stat.

În mediul universitar, sprijinul financiar va ajunge la conferențiari, șefi de lucrări, lectori, asistenți universitari și personal didactic auxiliar.

Potrivit estimărilor prezentate în raportul comisiilor de buget și învățământ, numărul beneficiarilor este de 275.850 de persoane, iar suma totală alocată depășește 413 milioane de lei.

Banii nu vor putea fi utilizați fără restricții. Cel puțin 65% din valoarea primei trebuie folosită pentru cursuri de formare profesională, în timp ce restul poate fi cheltuit pentru achiziționarea de cărți de specialitate, materiale didactice și alte produse sau servicii necesare activității educaționale.

Decizia Parlamentului vine ca un sprijin financiar destinat dezvoltării profesionale a angajaților din educație și susținerii activității desfășurate în școli și universități.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.