ULTIMĂ
ORĂ

VIDEO. Halep, debut cu dreptul la Cincinnati

Jucătoarea română de tenis, aflată pe locul doi în lume, s-a impus fără probleme azi-noapte, în turul doi al turneului de la Cincinnati, în fața belgiencei Kirsten Flipkens.

 

Simona Halep s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-2. A fost a patra victorie consecutivă pe care numărul 2 WTA a obținut-o în fața belgiencei, românca reușind să facă și spectacol.

 

Constănțeanca în vârstă de 22 de ani, sfertfinalistă anul trecut la acest turneu, a dominat clar partida și s-a calificat în turul trei, unde o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Lucie Safarova (Cehia, favorită nr. 6) şi Zarina Diyas (Kazahstan).

http://www.youtube.com/watch?v=ORpDeXW3OWk
Cehoaica Safarova a trecut în prima rundă de americanca Venus Williams, proaspătă finalistă la Montreal, cu scorul de  în faţa căreia s-a impus cu 6-7 (2), 6-3, 6-4. De cealaltă parte, kazaha Diyas, pe care Simona a învins-o la Wimbledon, în această vară, a eliminat-o din competiție pe românca Irina Begu, după două tie-break-uri, câștigate la patru și la cinci.
 
În turul trei la competiția din statul Ohio, care pune la bătaie premii de peste 2,5 milioane de dolari, s-a calificat și rusoaica Maria Șarapova. Învingătoarea Simonei Halep în finalele de la Madrid și Roland Garros din acest an a trecut greu de Madison Keys, din SUA, cu scorul de 6-1, 3-6, 6-3. 
 
Dacă își vor câștiga duelurile următoare la Cincinnati, Simona și Maria se vor întâlni din nou, de această dată în sferturile de finală.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by
ns.fm