
Centrul pentru Evaluarea Politicii Europene (CEPE) din România în colaborare cu Tinerii Europeni Federaliști (JEF) din Republica Moldova au organizat, vineri, 4 iulie, la sediul Bibliotecii Județene Dinicu Golescu din Pitești conferința-simulare din cadrul proiectului „Policy…Making Off”, finanțat de către Comisia Europeană prin programul „Tineret în Acțiune”. Actorii principali ai conferinței au fost 18 tineri participanți din România și Republica Moldova. Aceștia au simulat dezbaterea unui proiect de politică publică prin care încearcă să contribuie la rezolvarea unor probleme importante cu care tânăra generație se confruntă: ȘOMAJUL. Printre cei care i-au ascultat pe cei 18 tineri s-au numărat și reprezentanți ai mediului politic și academic cu care au dezbătut viabilitatea soluțiilor propuse de ei. „Formatul simulării oferă un cadru propice pentru instituirea unui flux de comunicarea bidirecțional, din care ambele categorii implicate în dezbatere beneficiază: tinerii au ocazia nu doar de a interacționa cu reprezentanții mediului politic, dar și de a dezvolta capacitatea de empatizare cu aceștia prin intermediului jocului unui rol”, se arată în comunicatul de presă al evenimentului.
Obiectivele proiectului
Scopul Proiectului „Policy… Making Off”, început în 29 iunie 2014 la Călimănești este de a oferi un cadru de dezbatere, dialog și cunoaștere reciprocă în care tinerii din România și din Republica Moldova să se familiarizeze cu procesul de formulare a politicilor publice și să se angreneze în căutarea unor soluții viabile, obiective, concrete, pentru rezolvarea unor probleme comune. În același timp, partipanții își pot dezvolta competențe de interacționare, negociere, discurs în public și inițiative antreprenoriale. „Înainte de conferință, tinerii au fost implicați în sesiuni de training pentru înțelegerea procesului decizional național și european, traininguri de discurs în public, dezvoltare personală și competențe de lucru în echipă, precum și în dezbateri pe teme variate”, se precizează în documentul de presă menționat.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
