ULTIMĂ
ORĂ

ACCIDENT GRAV! 11 militari răniți după ce trei blindate s-au CIOCNIT violent: Mobilizare incredibilă de forțe și elicopter SMURD la fața locului!

ACCIDENT GRAV! 11 militari răniți după ce trei blindate s-au CIOCNIT violent: Mobilizare incredibilă de forțe și elicopter SMURD la fața locului!

Un accident rutier în care au fost implicate trei transportoare blindate Piranha 5 a avut loc joi seară, pe 28 mai 2026, în județul Sălaj. În urma coliziunii dintre vehiculele militare, 11 militari au fost răniți, fiind necesară o mobilizare masivă a forțelor de intervenție, inclusiv a unui elicopter SMURD.

CITEȘTE ȘI: S-a decis! Când se ÎNCHIDE strada DUMBRAVEI și pentru cât timp? Pe unde va fi DEVIAT TRAFICUL?

Incidentul s-a produs în jurul orei 20:30, la ieșirea din localitatea Bizușa-Băi, pe drumul ce leagă Dej de Baia Mare. Potrivit informațiilor transmise de Forțele Terestre, cele trei blindate făceau parte dintr-o coloană militară aflată în deplasare.

Cauza accidentului și starea victimelor

Primele cercetări indică faptul că accidentul a fost provocat de nerespectarea distanței regulamentare între autovehiculele din coloană. Impactul a dus la rănirea a 11 militari, dintre care 10 au fost transportați ulterior la Spitalul Județean de Urgență din Zalău pentru investigații și îngrijiri medicale.

La locul evenimentului au fost trimise numeroase echipaje de salvare, printre care două autospeciale pentru victime multiple, două ambulanțe SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă și cinci ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță. De asemenea, au intervenit o autospecială de descarcerare și una de stingere, alături de un elicopter SMURD.

Declarația oficială a Forțelor Terestre Române

Reprezentanții instituției au oferit detalii despre starea vehiculelor și a șoferilor implicați în accident:

„Astăzi, 28.05.2026, în jurul orei 20:30, la ieșirea din localitatea Bizușa-Băi, județul Sălaj, pe direcția Dej – Baia Mare, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei transportoare blindate Piranha 5 aparținând unei coloane militare. Din primele verificări, cauza producerii accidentului a fost nerespectarea distanței regulamentare între autovehicule. În urma incidentului au rezultat 11 militari răniți, dintre care 10 sunt în curs de evacuare către Spitalul Județean de Urgență Zalău. Autovehiculele militare au fost avariate usor. Conducătorii autovehiculelor militare implicate în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au transmis Forţele Terestre Române.

Deși impactul a implicat vehicule de mare tonaj, transportoarele blindate au suferit doar avarii ușoare. Toți conducătorii auto militari au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele confirmând că niciunul nu se afla sub influența alcoolului.

Traficul rutier în zona localității Bizușa-Băi a fost blocat temporar joi seară pentru a permite desfășurarea operațiunilor de salvare și efectuarea măsurătorilor de către polițiști.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.