
Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l nominaliza pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a generat reacții imediate în rândul partidelor politice. Mihai Fifor a anunțat oficial că Partidul Social Democrat (PSD) va analiza cu rigoare atât propunerea, cât și programul de guvernare propus, înainte de a valida o eventuală susținere în Parlament.
CITEȘTE ȘI: ARGEȘ. Se fac ANGAJĂRI la Primăria Topoloveni! Posturile scoase la CONCURS!
Social-democrații pun accent pe necesitatea unei majorități parlamentare stabile și a unei direcții pro-occidentale clare pentru România. Totuși, reprezentanții PSD au reafirmat că au rezerve serioase față de orice configurație guvernamentală care l-ar include pe Ilie Bolojan, condiție menționată și în discuțiile politice anterioare.
Conform poziției exprimate de Mihai Fifor, formațiunea politică așteaptă acum prezentarea oficială a priorităților asumate de premierul desemnat. Evaluarea finală a social-democraților va depinde de compatibilitatea acestui program cu valorile partidului și de capacitatea reală a viitorului Guvern de a gestiona problemele economice și sociale ale țării.
Mihai Fifor a explicat poziția partidului în contextul actualului moment politic:
„Propunerea președintelui Nicușor Dan de nominalizare a domnului Nicolae Veștea pentru funcția de prim-ministru reprezintă un moment important în procesul de formare a viitorului guvern și de conturare a unei majorități parlamentare stabile. Obiectivul prioritar al PSD rămâne susținerea unei guvernări pro-occidentale, bazate pe un parteneriat solid și transparent. Reiterăm ferm susținerea pentru acest parcurs, însă menținem rezervele exprimate anterior cu privire la orice formulă de guvernare care ar presupune participarea domnului Ilie Bolojan. Această nominalizare vine într-un moment politic dificil. Tocmai de aceea, considerăm că orice propunere care poate contribui la constituirea unei formule de guvernare viabile, capabile să genereze o majoritate parlamentară stabilă, trebuie analizată cu responsabilitate și seriozitate. Rămânem în așteptarea prezentării programului de guvernare și a priorităților asumate de premierul desemnat. Evaluarea noastră finală va avea în vedere compatibilitatea acestui program cu valorile noastre politice, cu angajamentele pro-occidentale asumate și, mai ales, cu capacitatea reală de a răspunde provocărilor economice și sociale cu care se confruntă România.”
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
