ULTIMĂ
ORĂ

Breaking! Cum s-a petrecut tragedia în care o femeie a murit în drum spre serviciu la Lunca Corbului? Poliția – detalii oficiale!

Un grav accident rutier a avut loc pe DN 65, în localitatea Lunca Corbului, soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor trei. Potrivit primelor informații furnizate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, evenimentul s-a produs după ce un șofer a pierdut controlul volanului.

Din cercetările preliminare reiese că un bărbat în vârstă de 61 de ani, domiciliat în Bârla, se deplasa la volanul unui autoturism către Pitești. Într-o curbă, posibil din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, acesta a ieșit de pe partea carosabilă și s-a izbit violent de un cap de pod.

Impactul a avut consecințe tragice pentru ocupanții vehiculului. Dintre cele cinci persoane aflate în mașină, patru au fost victime ale accidentului. O femeie de 61 de ani, din Hârsești, care se afla pe locul din dreapta față, și-a pierdut viața chiar la locul incidentului.

Alte trei persoane au necesitat îngrijiri medicale: conducătorul auto, în vârstă de 60 de ani, din Hârsești, precum și doi pasageri care stăteau pe bancheta din spate – o femeie de 60 de ani din Stolnici și un bărbat de 59 de ani din Hârsești.

Din cauza stării medicale grave, șoferul nu a putut fi verificat cu aparatul etilotest la fața locului. Acesta a fost preluat și transportat la o unitate spitalicească, unde îi vor fi recoltate probe biologice pentru a se stabili dacă a consumat alcool.

Oamenii legii continuă ancheta pentru a clarifica toate detaliile și circumstanțele producerii accidentului. În acest caz, va fi deschis un dosar penal care vizează infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.