prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

ICCJ – lovitură dură pentru ex-deputatul „Mitralieră”!

Fostul deputat de Argeș, Cătălin Rădulescu a pierdut apelul făcut împotriva deciziei Curții de Apel București prin care a fost trimis în judecată pentru că ar fi obținut ilegal titlul de luptător cu rol determinant în Revoluția din 1989. Fostul demnitar argeșean este acuzat de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi fals în declaraţii în formă continuată. De asemenea, alte trei persoane care au făcut parte din comisia pentru acordarea respectivului titlu au fost trimise în judecată alături de Rădulescu, potrivit un comunicat DNA.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. CETĂȚENI AMENINȚAȚI DE PRIMARUL DIN CĂLINEȘTI! PNL – PLÂNGERE PENALĂ!

„Respinge, ca nefondate, contestaţiile declarate de inculpaţii Sanda Adrian, Cechi Cristina Valentina, Tănase Denisa Corina şi Rădulescu Cătălin Marian împotriva încheierii penale F/CP din data de 18 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în dosarul nr.8133/2/2021/a1. Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu”, se arată în minuta deciziei definitive a instanței.

Acuzațiile aduse de procurorii DNA:

În cursul anului 2016, inculpații Sanda Adrian, Tănase Corina Denisa și Cechi Cristina Valentina, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 341/2004, ar fi admis cererea de acordare a titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” formulată de inculpatul Rădulescu Cătălin Marian, deși acesta nu îndeplinea una dintre condițiile prevăzute de lege, respectiv pe aceea de a fi desfășurat activități revoluționare într-o localitate în care, în urma acțiunilor și confruntărilor cu forțele de represiune, au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute „până la fuga dictatorului” (data de 22 decembrie 1989, ora 12:10).

Citește și: ÎNGROZITOR! COPIL DE 11 ANI BĂTUT ȘI JEFUIT DE O BOSCHETARĂ ÎN MIEZ DE NOAPTE!

Titlul menționat mai sus se acordă în baza prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările ulterioare, privind recunoștința pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977.

Concret, membrii comisiei ar fi admis cererea formulată de inculpatul Rădulescu Cătălin Marian și ar fi constatat îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant doar pe baza a două declarații (din 2015 și 2016) în care acesta ar fi precizat aspecte neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea sa revoluționară în orașele Timișoara și București, în perioada 16-21 decembrie 1989. Declarațiile respective ar fi contrazise în mod evident de documentele existente la dosarul administrativ al acestuia, existent la S.S.P.R., din care ar rezulta că inculpatul a desfășurat activitate revoluționară doar în orașul Pitești, începând cu data de 22 decembrie 1989, după fuga dictatorului, nicidecum în orașele Timișoara și București.

Urmare a acestor demersuri, inculpatului Rădulescu Marian Cătălin i-a fost acordat, prin decret prezidențial, titlul de „Luptător cu Rol Determinant”, cu consecința obținerii, în mod necuvenit, a unei indemnizații de gratitudine în valoare de 2.020 lei/lunar (în total 165.640 lei), începând cu data de 01.01.2015 până în octombrie 2021. Casa Județeană de Pensii Argeș s-a constituit parte civilă în cauză cu suma menționată mai sus.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv. Powered by VA Labs, Hosted by VA Host.