
Un incident petrecut în Parcul Nicolae Romanescu din Craiova a dus la declanșarea unei anchete disciplinare și a unui dosar penal pe numele unui polițist local. Agentul este acuzat că a bruscat un copil care nu folosea pista de biciclete special amenajată.
Doi minori care se deplasau pe lângă biciclete pe o alee pietonală, situată la mică distanță de traseul marcat, au fost interceptați de către polițistul local. Acesta s-a îndreptat spre ei pentru a-i trage la răspundere pe motiv că ar fi încălcat regulile de circulație din incinta parcului.
Marian Chiorescu, polițistul implicat în acest caz, și-a justificat acțiunea prin faptul că zona era extrem de aglomerată și periculoasă. „Ei nu aveau voie cu bicicletele pe acolo. A încercat să intre pe insulă unde era aglomerație, era aleea foarte aproape de lac, plus proiectoarele care erau pentru târgul de Paște. I-am făcut semn să iasă, n-a vrut. Într-adevăr că l-am luat de guler, nu l-am strâns, nu l-am bruscat, doar ca să-i explic situația cu aglomerația. Era destul de periculos”, a explicat agentul.
Acesta a adăugat că regretă modul în care a gestionat situația și este pregătit să suporte rigorile legii: „Chiar îmi pare rău și îmi cer scuze. A fost, din punctul meu de vedere, cam exagerat, dar am zis ca să înțeleagă gravitatea faptei. Îmi asum consecințele”.
Șeful Poliției Locale Craiova, Octavian Mateescu, a confirmat că minorii se aflau într-un spațiu în care accesul era restricționat, dar s-a declarat surprins de comportamentul subalternului său. „Chiar dacă erau pe lângă biciclete, nu aveau voie. Anterior producerii evenimentului, acei copii pătrunseseră într-o zonă interzisă, într-o zonă amenajată pentru târgul de Paște. Li s-a atras atenția. Este un gest care ne-a luat prin surprindere pe toți”, a declarat Octavian Mateescu.
Comportamentul polițistului a fost taxat dur de cetățenii care au asistat la scenă sau au aflat despre incident. În timp ce un bărbat a considerat că „nu mi se pare o atitudine corectă față de copil”, o altă femeie a descris situația ca fiind „un gest nelalocul lui”. Un alt martor a subliniat că, deși regulile trebuie respectate, „ar trebui avertizați verbal”.
Mama unuia dintre copii a reacționat public pe rețelele de socializare, oferind o altă perspectivă asupra întâmplării. Aceasta a susținut că minorii nu intenționau să încalce regulile, ci „voiau doar să traverseze cu bicicletele în cealaltă parte a podului, îndrumați de un alt coleg de-al dumneavoastră”.
În urma acestui eveniment, oamenii legii s-au autosesizat și au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de purtare abuzivă. Pe lângă ancheta penală, Marian Chiorescu este vizat și de o cercetare disciplinară internă, acesta riscând să fie demis din funcție.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
