Meteorologii anunță prăpăd! Lapoviță, ninsori, frig și vânt puternic! Zonele vizate!
Un val de aer polar va afecta România începând de vineri și până duminică, aducând temperaturi mult sub normalul perioadei și fenomene specifice iernii, în special în zonele montane, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Meteorologii au emis un Cod galben de ploi pentru cinci județe și o informare meteo valabilă pentru întreaga țară, ce vizează precipitații, răcire accentuată și intensificări ale vântului pe parcursul weekendului.
CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!
În perioada 16 mai, ora 10:00 – 17 mai, ora 20:00, se vor semnala averse în sudul, centrul și estul țării, precum și în zonele montane, apoi cu precădere în jumătatea nordică. Vor fi și descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 l/mp, iar local, pe arii restrânse, chiar peste 35 l/mp.
În Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini mai mari de 1500 de metri, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare, cu depunere locală a unui strat de zăpadă în medie de 10-15 cm.
Vremea se va răci semnificativ, iar maximele vor oscila între 10 și 20 de grade, iar minimele între 2 și 12 grade, cele mai scăzute valori fiind în depresiuni.
ANM a emis vineri dimineață un Cod galben de ploi, valabil până sâmbătă dimineața, pe raza județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova. În intervalul 16 mai, ora 10:00 – 17 mai, ora 8:00, în nordul Olteniei și al Munteniei se vor înregistra averse importante cantitativ, cu acumulări ce pot ajunge la 25-50 l/mp.
Totodată, între 16 mai, ora 10:00 și 18 mai, ora 20:00, este în vigoare o informare meteorologică care vizează precipitații moderate cantitativ, lapoviță și ninsoare la altitudini mari, răcire accentuată și intensificări ale vântului în toată țara.
Vântul va înregistra intensificări treptate, mai ales sâmbătă și duminică, cu viteze de 40-60 km/h, iar în zonele montane rafalele vor depăși 70-80 km/h.
Și în București vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, cu ploi, temperaturi scăzute și vânt puternic pe parcursul celor trei zile.
Vineri, cerul va fi mai mult noros, iar după-amiaza vor fi ploi moderate, cu acumulări între 10 și 20 l/mp. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în special în timpul zilei, când rafalele vor ajunge la 40-45 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 18 și 19 grade, iar cele minime între 9 și 10 grade.
Sâmbătă, temperaturile vor continua să scadă, maximele urmând să se apropie de 15 grade, iar minimele să fie între 7 și 9 grade. Cerul va fi înnorat în prima parte a zilei, cu ploi slabe izolate, iar vântul va avea intensificări de până la 50 km/h.
Duminică, valorile termice vor crește ușor, dar vor rămâne sub normalul perioadei, cu temperaturi maxime în jur de 21 de grade. Cerul va fi variabil, iar după-amiaza este posibil să apară averse. Vântul va continua să prezinte intensificări temporare, cu rafale de 40-45 km/h.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp