ULTIMĂ
ORĂ

Sfârșit cumplit pentru un bărbat în a doua zi de Paște! A murit spulberat de tren. Ce au găsit salvatorii în mașina distrusă

Un accident rutier extrem de grav s-a produs luni dimineață în județul Timiș, unde un bărbat în vârstă de 71 de ani și-a pierdut viața. Autoturismul pe care acesta îl conducea a fost izbit de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată în comuna Peciu Nou, incidentul având loc în jurul orei 10:00.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Timiș, la locul evenimentului au intervenit forțe sporite din cadrul Detașamentului 2 Pompieri Timișoara. Au fost mobilizate două autospeciale de descarcerare, o mașină de stingere dotată cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) cu medic.

Impact violent între un autoturism și un tren regional

Coliziunea a avut loc între un autoturism și automotorul R 11112, care se deplasa pe ruta Cruceni – Timișoara Nord. În urma impactului, șoferul a rămas blocat între resturile contorsionate ale vehiculului. „Conducătorul autoturismului a rămas încarcerat”, a transmis inițial sursa citată, conform datelor preluate de News.ro.

Deși salvatorii au reușit să îl extragă pe bărbat din mașină, acesta se afla deja în stare de inconștiență. Medicii au început imediat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, victima nu a răspuns la tratament, fiind declarat decesul la fața locului. În autovehicul se mai afla și un câine, în timp ce în tren erau aproximativ 30 de pasageri care nu au necesitat îngrijiri medicale.

Poliția a deschis un dosar penal

Cercetările efectuate de Inspectoratul Județean de Poliție Timiș au stabilit că accidentul s-a produs pe drumul județean DJ593, în direcția de mers dinspre localitatea Parța către Peciu Nou. Mașina a fost lovită violent chiar în timp ce traversa calea ferată.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate toate condițiile în care s-a produs această tragedie rutieră.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.