
ACUM! Panică într-un bloc din Pitești! Persoane evacuate de urgență! Intervin pompierii!
Un incendiu a izbucnit luni într-un apartament situat în municipiul Pitești, pe bulevardul Petrochimiștilor, mobilizând un important dispozitiv de intervenție al pompierilor.
CITEȘTE ȘI: Polița RCA 2026: În ce condiții proprietarii auto primesc bani înapoi!
Potrivit informațiilor transmise de autorități, flăcările au fost semnalate într-un apartament aflat la etajul 8 al unui bloc de locuințe. La fața locului au intervenit rapid echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Incendiul s-a manifestat în bucătăria locuinței, unde au fost afectate și degradate mai multe elemente de mobilier. Datorită intervenției rapide a pompierilor, focul a fost localizat și lichidat înainte ca acesta să se extindă în restul apartamentului sau la alte locuințe din imobil.
Pentru siguranța locatarilor, salvatorii au evacuat preventiv două persoane din bloc. Din fericire, acestea nu au avut nevoie de îngrijiri medicale și nu au fost înregistrate victime.
Intervenția s-a desfășurat contra cronometru, având în vedere faptul că incendiul a izbucnit la un etaj superior al clădirii, unde există întotdeauna riscul propagării rapide a fumului și flăcărilor către apartamentele învecinate.
Pompierii reamintesc cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor în locuințe, în special în spațiile precum bucătăria, unde utilizarea aparatelor electrocasnice și a surselor de foc poate genera situații periculoase. Verificarea instalațiilor electrice și supravegherea permanentă a echipamentelor aflate în funcțiune pot preveni astfel de incidente.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
