ULTIMĂ
ORĂ

Acatrinei, Tufeanu și Bădescu l-au dat pe Iani Popa pentru Gerea

Congresul Partidului Liberal Reformator (PLR), desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, a beneficiat și de o reprezentare argeșeană. Cu alte cuvinte, înscăunarea lui Călin Popescu Tăriceanu s-a făcut și cu votul unor foști peneliști argeșeni. Douăzecișicinci de delegați cu drept de vot din Argeș, cărora li s-au alăturat și 7 invitați (aleși locali care nu pot, deocamdată, să fie membri de partid, n.r.), au votat pentru statutul noii formațiuni și pentru alegerea lui Tăriceanu în funcția de președinte. Printre acești delegați s-au numărat Dan Crișan, Valeriu Acatrinei, Nicolae Bădescu, Sorin Popescu, dar și Simona Brătulescu sau Dana Tufeanu. „În total, sunt peste 100 de membri în organizația județeană Argeș a PLR”, a spus președintele interimar al acestei formațiuni, Dan Crișan. El a precizat că PLR Argeș ar putea avea o structură definitivă de-abia după alegerile pentru președinția României. „N-am împărțit posturile încă și nici nu îmi propun să fac chestia asta până în alegeri… Îmi propun să lucrez cu toată lumea în mod egal, și vom vedea cât se implică și cum se implică fiecare. După care vorbim ca prietenii în jurul mesei și discutăm și despre funcții…”, a subliniat Crișan pentru joomla.ziarobiectiv.ro

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.