ULTIMĂ
ORĂ

Accident grav pe Dumbravei! Două persoane transportate la spital!

Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe strada Smeurei din Pitești când, un tânăr de 21 de ani, cel mai probabil din cauza vitezei, a intrat pe contrasens și a lovit din plin un alt autoturism în care se aflau două persoane. În urma impactului, șoferul celui de-al doilea autoturism dar și o femeie au fost grav răniți și transportați de urgență la spital.

„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, un tânăr de 21 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Smeurei, din direcția Dumbravei către Trivale, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism,  care circula dinspre Trivale către Dumbravei, condus de un bărbat de 43 de ani, din Pitești.

În urma accidentului,  conducătorul celui de-al doilea autoturism și pasagera din acesta, o femeie de 49 de ani, au fost răniți și transportați la spital. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.”, precizează IPJ Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.