
200.000 de lei, reprezentând daune morale pentru că i-a fost pusă la îndoială calitatea de apărător, atât a cerut instanței de judecată avocatul Tiberiu Iordache, reprezentant al UNBR Pompiliu Bota în procesul cu Baroul Argeș. Decizia instanței, în speță Judecătoria Pitești i-a luat pe mulți prin surprindere și asta pentru că i-a dat câștig de cauză avocatului, instituția condusă de avocatul Alin Postelnicescu fiind obligată să plătească daune morale în valoare de 5.000 de lei.
Decizia nu este definitivă
Războiul dintre cele două barouri de avocați, cel condus de Gheorghe Florea și respectiv Pompiliu Bota ține de câțiva ani buni. Primii nu vor cu niciun chip să recunoască legalitatea celuilat barou, multe dintre disputele dintre reprezentanții celor două tabere desfășurându-se chiar în sala de judecată, în mijlocul proceselor. Tiberiu Iordache, cândva și el fost avocat la UNBR Florea, dar care nu a mai fost primit pentru că plecat la Bota, a fost în centrul mai multor astfel de scandaluri. Avocatul Iordache a dat în judecată, anul trecut Baroul Argeș spunând că uniunea din care face parte și barourile județene au fost înființate în baza unor hotărâri judecătorești. Ba mai mult, Iordache a precizat și că Pompiliu Bota a avut câștig de cauză și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a stabilit că avocații acestui barou pot exercita profesia de avocat, cu condiția să satisfacă cerințele prevăzute de Legea nr. 51/ 1995. ”Având în vedere toate aceste documente prezentate de mine, Tribunalul Argeș a respins cererea depusă de Baroul Argeș și a constatat că eu am calitatea de avocat, fiind înscris într-o uniune legal înființată – Baroul Argeș – UNBR -Structura Bota. Consider că prin respectiva adresă emisă de Baroul Argeș și susținută în ședința publică din 9 mai 2013 de reprezentantul său legal avocatul Alin Postelnicescu, eu am fost discreditat ca avocat și ca om, punându-mă într-o situație jenantă față de avocații din sală, de oamenii din sală, cât și de clienții mei. Acest comportament al Baroului Argeș, prin reprezentantul său legal, care nu mai contenește cu o astfel de atitudine față de mine, mi-a produs și îmi produce grave vătămări onoarei, demnității și reputației mele ca om și avocat” scrie avocatul Tiberiu Iordache în acțiunea depusă în instanță și prezentată pe site-ul luju.ro.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
