
Retragerea voită sau nevoită a lui Constantin Nicolescu de la şefia PSD Argeş a deschis calea mai multor doritori să înceapă demersurile pentru a prelua preşedinţia partidului. Plecarea acestuia şi de de la Consiliul Judeţean a contribuit şi mai mult la speranţele unor politicieni fruntaşi ai PSD Argeş de a ajunge să conducă organizaţia. Florin Tecău, Tudor Pendiuc, Constantin Tamagă, Mircea Drăghici, Şerban Valeca sau Ion Mînzînă sunt câţiva dintre cei care şi-au analizat serios şansele în acest sens. Dar planurile lor ar putea fi dejucate fără drept de apel de un candidat mai puţin luat în calcul: Constantin Nicolescu. Fostul preşedinte este în continuare la fel de activ politic iar în Consiliul Judeţean este văzut destul de des. La întâlnirile politice din ultima perioadă, chiar dacă nu a mai luat loc la prezidiu, a făcut în aşa fel încât sa fie vizibil. La multe dintre acţiunile de partid, acesta cere să i se dea cuvântul şi, strategic, de regulă, ţine discursul de încheiere. Toate acestea dau de înţeles că Nicolescu nu are niciun gând de retragere, ba mai mult, aşteaptă momentul oportun să revină la şefia PSD Argeş.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
