
Fostul președinte al Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, și-a luat la revedere și de la colegii din instituția administrativă. În cadrul ședinței CJ de vineri seară, Nicolescu le-a mulțumit tuturor pentru colaborare și i-a rugat, în finalul discursului, pe toți consilierii județeni să mențină actuala configurație uselistă. Câțiva consilieri județeni, în general liderii de grup politic, au avut scurte intervenții în care i-au urat lui Constantin Nicolescu, în primul rând, sănătate. Însă nimeni nu s-a așteptat ca doctorul Dan Manu, consilier județean PSD, să îi recite fostului președinte al CJ versuri dintr-o melodie a lui Smiley. Nicolescu a ținut să dea mâna cu toți consilierii județeni, iar doamnele și domnișoarele au primit și câte o floare. Fostul președinte al CJ Argeș a părăsit sala în aplauze, ședința consilierilor continuând, apoi, după programul stabilit, cu votul secret pentru desemnarea vicepreședintelui care va prelua și atribuțiile lui Nicolescu. Măsura era necesară deoarece, în urma unei hotărâri definitive în justiție, ce a confirmat starea de conflict de interese semnalată de Agenția Națională de Integritate, și a ordinului emis de prefectul de Argeș, Cristian Soare, mandatul lui Constantin Nicolescu în funcția de președinte al CJ a încetat înainte de termen. În urma votului exercitat de cei 34 consilieri, Florin Tecău a fost desemnat să preia atribuțiile lui Nicolescu, cu 28 de voturi pentru și 5 împotrivă, un vot fiind declarat nul.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
