
Mulţi părinţi se tem de plecarea de acasă a copiilor lor, mai ales pentru a studia într-o ţară străină, la mii de kilometri distanţă. Însă aceasta plecare poate însemna o evoluţie spectaculoasă a tinerilor şi dezvoltarea lor în timp record. În multe cazuri nu este nevoie de studii de un an sau de un semestru, ci chiar două săptămâni pot contribui semnificativ la responsabilizarea tinerilor, maturizarea lor şi creşterea încrederii în forţele proprii.
Studii în străinătate
A studia în străinătate, pentru orice perioadă de timp, reprezintă o experienţă extrem de benefică pentru dezvoltarea personală a tinerilor, descrisă de mulţi dintre cei care o trăiesc ca fiind decisivă pentru viitorul lor. Experienţele multiculturale le-au deschis noi perspective tinerilor români şi i-au ajutat să îşi formeze visele pe care să le transforme mai târziu în realitate.
În ultimii ani tot mai mulţi adolescenţi romani participă la schimburi de experienţă sau în tabere internaţionale, în cadrul cărora cunosc tineri din întreaga lume. Provocarea de a ieşi din zona lor de confort şi din rutină, întâlnirea cu oameni din medii culturale cu totul diferite şi necesitatea de a se descurca pe cont propriu într-un spaţiu nou, i-au făcut să vadă cu alţi ochi locul lor în această lume.
Mulţi dintre ei s-au întors având obiective mai clare şi mai multă determinare în ceea ce priveşte viitorul lor, educaţia şi cariera pe care îşi doresc să o urmeze. Practic, au prins mai multă încredere şi au devenit mai motivaţi prin simplul fapt că au fost puşi în faţa unor situaţii noi cărora le-au făcut faţă: un mediu nou şi şansa de a se afirma prin propriile forţe.
Tabere în campusuri univeristare din Marea Britanie şi America
Cei care vor să testeze efectele unei experienţe de studiu în străinătate pot începe cu o tabără de limba engleză într-un campus universitar din Marea Britanie sau chiar Statele Unite ale Americii, unde tinerii învaţă engleza de la profesori nativi alături de colegi din toată lumea. Avantajele unui astfel de program ţin în primul rând de siguranţa tinerilor. Ei sunt cazaţi în campusuri ale unor universităţi şi colegii de top şi au alături în permanenţă o întreagă echipă de supraveghetori.
“Bineînţeles că am avut emoţii când fiica mea a plecat anul trecut într-o tabără de engleză în Marea Britanie, dar ştiam că e o experienţă prin care e bine să treacă şi că este în siguranţă acolo. Când s-a întors a descris călătoria cu un mare “WOW”, dar eu am putut observa foarte clar efectele: a devenit mai responsabilă, mai sigură pe ea, parcă ştie mult mai bine cine e şi ce vrea, ceea ce e foarte important în adolescenţă”, mărturiseşte Mirela Horumba, părinte şi psiholog.
Taberele internaţionale de limba engleză oferă şi cu totul alte perspective asupra învăţării pentru că participanţii iau contact cu stilul britanic de predare, ce oferă o experienţă de învăţare plăcută şi eficientă, într-un cadru relaxat. Centrul de învăţare a limbii engleze Shakespeare School, ce foloseşte metode de predare interactive şi dinamice, asemănătoare cu cele britanice, organizează de mulţi ani tabere în Marea Britanie şi le recomandă tuturor celor care îşi doresc să se dezvolte pe plan personal şi academic şi să îşi îmbunătăţească perspectivele în carieră. Mai multe detalii despre programul taberelor internaţionale se găsesc pe site-ul www.shakespeare-school.ro.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
