
A devenit deja o practică faptul că imediat după modificările din plan politic urmează schimbări la nivelul conducerilor administrative ale instituțiilor deconcentrate. Argeșul nu face excepție, drept dovadă, după ruperea USL, imediat au căzut și capetele celor care au putut fi schimbați fără probleme. Cu mici excepții, la instituții unde deși s-a dorit nu prea s-a găsit motiv de schimbare. Un exemplu în acest sens este cel al managerului de la Ambulanță, dr. Luminița Paul, care a rămas în funcție, deși schimbarea sa se vehiculează de foarte mult timp.
”Sunt de la Minister, vă pot ajuta să nu vă schimbe!”
Zvonurile unei schimbări iminente circulă de foarte mult timp în cazul șefei de la Ambulanță. S-au vehiculat chiar variantele posibile pentru înlocuirea sa, iar varianta finală care ar fi convenit și mediului politic ar fi fost dr. Corina Manole, cea care ocupă acum una dintre funcțiile de conducere din instituție. Chiar și așa, până acum, schimbarea sigură de care se vorbea peste tot nu s-a produs. Era imposibil ca zvonurile să nu ajungă și la urechile celei vizate de această schimbare, iar de ceva vreme directoarea Paul nu doar că aude peste tot că pleacă și i se dau tot felul de termene, dar a început să primească și tot felul de telefoane ciudate. Apeluri de pe numere ciudate sau chiar un individ care se recomandă de la minister și care își oferă ajutorul pentru a o menține în funcție, toate acestea au început să o terorizeze pe Luminița Paul. ”Au fost destul de frecvente astfel de telefoane. Un anume individ care se recomanda Lazăr îmi spunea că este de minister și mă poate ajuta să nu mă schimbe. Nu am spus absolut nimic și i-am închis telefonul, doar că apelurile de acest gen au continuat. Am memorat numărul și nu am mai răspuns dar de când se vehiculează zvonurile schimbării mele primesc tot felul de telefoane cu număr ascuns. Nu răspund deși câteodată ar putea fi important”, ne-a spus directoarea de la Ambulanță.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp