
Idila Gheorghe Davidescu Armand Chiriloiu continuă, noi episoade petrecându-se cu numai două săptămâni în urmă. Şicanele dintre fostul şef al Direcţiei Silvice Argeş şi actualul şef au luat o întorsătură penală, Gheorghe Davidescu luând decizia de a-i face o plângere penală lui Chiriloiu pentru tulburare de posesie, printre altele fiindcă i-ar fi distrus canalizarea.
Scandalul dintre cei doi a lăsat Cornul Vânătoruli fără alimentare cu apă
Că Gheorghe Davidescu şi Armand Chiriloiu se şicanează nu e o noutate. Dar că şicanele aceastea au căpătat iz penal şi, în plus afectează şi pe alţii, asta da, este o noutate. Cu ceva timp în urmă, câţiva angajaţi ai Ocolului Silvic Piteşti au au făcut, să zicem, nişte prospecţiuni în zona Trivale. Au verificat solul, s-ar putea spune. Numai că, întâmplător sau nu, săpăturile lor au nimerit taman conducta SC Apă Canal 2000 SA care alimentează mai multe proprietăţi din zonă. Se pare că, ideea de la care ar fi plecat cei care au efectuat săpăturile ar fi aceea că respectiva conductă ar fi fost trasă în zonă chiar de Gheorghe Davidescu însă fără forme legale. Fostul prefect spune în stânga şi-n dreapta că n-are nicio treabă de acest gen iar conducta cu pricina alimentează mai multe proprietăţi, el, unul, racordându-se prin intermediul unui vecin. Cu vreo două săptămâni în urmă, prospecţiunile celor de la Ocolul Silvic au dus, se pare la spargerea conductei. A urmat, firesc, inundarea zonei, unora dintre locatari intrându-le apa chiar în subsolul caselor. Iar bomboana de pe colivă a fost că, timp de o zi, unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Piteşti, Cornul Vânătorului, a rămas fără apă. Aşa, fără nicio vină, doar pentru că angajaţi ai Direcţiei Silvice conduse de Armand Chiriloiu au vrut să vadă cum e structurat solul exact pe unde trece conducta, aşa zisă „a lu’ Gogu”. Cu mai multe amănunte despre frumoasa idilă vom reveni în numărul viitor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
