ULTIMĂ
ORĂ

Lovitură totală pentru ROMÂNII care fac ȚUICĂ în curte! Ce se întâmplă cu legea celor 200 de litri ….vezi în primul comentariu

Președintele Nicușor Dan a decis să retrimită Parlamentului, pentru reexaminare, proiectul de lege care prevede scutirea de la plata accizelor pentru băuturile alcoolice tradiționale produse în gospodării, în limita a 200 de litri anual, dacă acestea nu sunt destinate vânzării.

Șeful statului a semnalat că acest demers încalcă principiul bicameralismului, prin introducerea unui amendament într-un act normativ care viza inițial un alt domeniu fiscal.

În prezent, legislația din Codul fiscal permite scutirea de accize pentru alcoolul din fructe produs de persoanele fizice pentru consumul propriu, al familiei sau al musafirilor, în limita a 50 de litri pe an. Această facilitate este valabilă doar dacă băutura nu este comercializată și este obținută exclusiv din fructele din propria gospodărie.

Amendamentul introdus de Camera Deputaților extinde această limită, stipulând că: „Sunt scutite de la plata accizelor băuturile alcoolice tradiționale, astfel cum sunt reglementate prin dispoziții speciale, în limita a 200 litri anual pe o gospodărie evidențiată în Registrul agricol, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 98/2009, cu modificările și completările ulterioare, și care nu sunt supuse vânzării”. Această modificare este corelată cu reglementările din 2023 privind punctele gastronomice locale.

Conform argumentației președintelui, legea transmisă spre promulgare încalcă articolele 61 și 75 din Constituție. Acesta subliniază că, în timp ce Senatul a adoptat ordonanța de urgență fără modificări, vizând exclusiv reglementări privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) în contextul unor proceduri de infringement (2025/0097 și 2025/0098), deputații au adăugat ulterior prevederi care nu au legătură cu obiectul inițial de reglementare.

În cererea de reexaminare se precizează că „accizele sunt absente în totalitate din conținutul normativ al ordonanței”. Președintele explică faptul că Senatul, în calitate de primă Cameră, a dezbătut proiectul strict pe zona de TVA și nu a avut posibilitatea de a se pronunța asupra scutirii de accize pentru producția casnică de alcool, această temă fiind introdusă abia la Camera Deputaților.

„A accepta că, prin simpla invocare a unei abilitări cu formulare generică, Camera decizională poate introduce în legea de aprobare orice reglementare fiscal-bugetară pe care Guvernul ar fi putut-o adopta prin ordonanță, dar nu a adoptat-o, ar echivala cu golirea de conținut a principiului bicameralismului și cu transformarea primei Camere sesizate într-un organ decorativ, lipsit de orice rol deliberativ real asupra materiei astfel introduse”, se arată în documentul semnat de președinte.

Șeful statului a concluzionat că diferența dintre varianta Senatului și cea a Camerei Deputaților este una majoră. În timp ce prima cameră a analizat un regim de TVA impus de directive europene, camera decizională a inserat o politică fiscală internă autonomă, fără nicio conexiune procedurală sau logică cu textul dezbătut inițial.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.