
UPDATE!!!Pericolul a trecut pe DN7! Autocisterna încărcată cu 31 de tone de benzină a fost ridicată, iar riscul de explozie a fost eliminat
Cu sprijinul unei automacarale, vehiculul a fost repus pe roți.
Autocisterna este tractată către o parcare, iar echipajele de pompieri au asigurat și curățarea carosabilului.
Momente de tensiune pe Drumul Național 7 s-au încheiat cu bine după ce autocisterna încărcată cu aproximativ 31 de tone de benzină, care s-a răsturnat parțial în afara carosabilului, a fost ridicată în siguranță de echipele de intervenție.
Accidentul a mobilizat forțe importante de intervenție, după ce autoritățile au constatat scurgeri de combustibil din rezervor, existând un risc major de incendiu sau explozie. Zona a fost securizată, traficul monitorizat, iar pompierii au luat măsuri speciale pentru prevenirea producerii unei tragedii.
După mai multe ore de operațiuni complexe, autocisterna a fost repusă pe roți și evacuată din zonă. Autoritățile au anunțat că pericolul de explozie a fost eliminat, iar situația este acum sub control.
Intervenția s-a desfășurat fără incidente suplimentare, iar echipele de salvare și specialiștii implicați au reușit să gestioneze cu succes una dintre cele mai delicate situații de pe DN7 din această perioadă.
Traficul în zonă urmează să revină treptat la normal, după finalizarea tuturor verificărilor de siguranță.
Un accident rutier cu potențial major de risc s-a produs pe Drumul Național 7, unde o autocisternă încărcată cu aproximativ 31 de tone de benzină s-a răsturnat parțial în afara carosabilului. Autoritățile au declanșat imediat o intervenție complexă, după ce au fost constatate scurgeri de combustibil din rezervor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
