
Şcoala a început, dar distracţia continuă la Piteşti Mall! Duminică, 28 septembrie, surprizele s-au ţinut lanţ pentru clienţii Piteşti Mall. Sute de copii şi părinţi au luat cu asalt centrul comercial, răspunzând astfel invitaţiei Piteşti Mall de a porni într-o fabuloasă călătorie imaginară în lumea magică a basmelor. Într-o atmosferă de distracţie generală, cei mici s-au bucurat de un spectacol cum nu s-a mai văzut, iar cei mari au profitat de ocazie pentru a da o raită prin magazinele din incinta centrului comercial.
■ Magicianul şi Zâna Basmelor i-au fascinat pe micuţii prezenţi la Piteşti Mall
Spectacolul de magie i-a fascinat pe cei mici, pe tot parcursul acestuia copiii fiind foarte atenţi la mişcările Magicianului. Aplaudat de micii spectatori la scenă deschisă, Magicianul a petrecut minute bune alături de cei prezenţi, dezvăluindu-le copiilor surprize neaşteptate, pe care le-a scos cu multă abilitate din jobenul său „fermecat”. Un alt moment care i-a ţinut cu sufletul la gură pe copii a fost cel în care Zâna Basmelor a coborât în mijlocul lor şi împreună au pornit în fabuloasa călătorie în lumea poveştilor, alături de personajele năzdrăvane ale celor mai îndrăgite basme. Pas cu pas, Zâna Basmelor i-a purtat pe copii dintr-o poveste în alta, micii spectatori participând activ la aventurile ce se dezvăluiau în faţa lor şi încercând să recupereze comorile dispărute din cufărul fermecat. Până şi părinţii şi bunicii prezenţi în Piteşti Mall au fost captivaţi de spectacolul plin de voie bună la care au asistat, redescoperind alături de copii şi nepoţi magia basmelor care le-au bucurat copilăria. Pe tot parcursul evenimentului, muzica şi voia bună i-au însoţit permanent pe participanţi, aceştia având parte de o atmosferă de zile mari. Nu a lipsit nici momentul dulce – poate cea mai mare surpriză oferită de organizatori micuţilor. Reprezentanţii Piteşti Mall au dăruit celor prezenţi multe cadouri delicioase, cei mai curajoşi dintre copiii care au participat activ la călătoria magică în lumea poveştilor primind din partea organizatorilor pungi pline cu dulciuri.
■ Antonia cântă săptămâna viitoare pe scena Piteşti Mall
Seria evenimentelor special dedicate clienţilor fideli ai centrului comercial Piteşti Mall continuă săptămâna viitoare cu un spectaculos fashion show în cadrul căruia vor fi prezentate noutăţile de sezon în materie de vestimentaţie, încălţăminte şi accesorii. După prezentarea de modă, clienţii centrului comercial vor avea parte de un recital incendiar cu una dintre cele mai apreciate artiste din România, superba Antonia fiind invitată să concerteze sâmbătă, 11 octombrie, la Piteşti Mall.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
