
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș l-au trimis în judecată pe adolescentul care, acum doi ani, în timpul mitingului de susținere al lui Raed Arafat, i-a spart nasul adjunctului de la jandarmi. După incident, colonelul Georgel Șerbănică a avut nevoie de 16 zile de îngrijiri medicale, iar elevul a fost acuzat de ultraj și ultraj contra bunelor moravuri.
Bătaia filmată de un jandarm
Din rechizitoriul întocmit în acest caz reiese că în luna ianuarie a anului 2012, Andrei Ocnărescu a fost unul dintre cei cu un comportament violent. Martorii spun că el ar fi spart cu o piatră un geam de la Casa Sindicatelor dar și de la un chioșc cu pateuri amplasat în aceeași zonă. La scurt timp, tot tânărul i-a dat doi pumni în față colonelului Șerbănică, întreaga scenă fiind filmată de un alt jandarm. În fața anchetatorilor, elevul nu a recunoscut că l-a lovit intenționat pe ofițerul îmbrăcat în uniformă și care era chiar în misiune. Inițial, tânărul a spus că a fost bruscat de un individ și că în momentul în care Șerbănică i-a pus mâna pe umăr, i-a dat un pumn fără să știe cine este gândindu-se că este tot cel care l-a atacat prima dată. Elevul a mai spus că și-a dat seama că persoana pe care a lovit-o era în uniformă abia după ce un jandarm l-a pus la pământ și i-a pus piciorul pe gât. Ba mai mult, Ocnărescu a povestit că după incident au venit la el doi polițiști, iar unul dintre aceștia l-a călcat de mai multe ori pe mână. Povestea tânărului a fost total contrazisă de filmarea din acea seară, care a fost probă importantă la dosar, dar și de declarațiile martorilor. Adolescentul s-ar fi desprins din grup și l-ar fi înjurat pe unul dintre jandarmi. Pe filmare se vede clar cum colonelul Șerbănică se apropie de tânăr și îl atinge pe umărul stâng, iar în momentul în care îi spune să se oprească, acesta se întoarce și îl lovește cu pumnul în față. Jandarmului îi cade șapca de pe cap, iar Ocnărescu îl lovește din nou după care o ia la fugă.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
