
Un accident tragic a avut loc în cursul zilei de ieri în care un fost polițist de 56 de ani și-a pierdut viața după ce mașina sa a ieșit de pe carosabil și a ajuns într-un șanț. Din primele informații, bărbatul a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a oprit în șanțul de pe marginea drumului.
Citește și: S-a aflat! Când vom circula de la Craiova pe litoral numai pe autostradă! Vestea așteptată de toți șoferii!
La fața locului au intervenit rapid echipajele de salvare, care l-au găsit pe bărbat încarcerat în autoturism. După ce a fost scos din vehicul, medicii au efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, nu au reușit să-i salveze viața.
„Cu puțin timp în urmă, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Strehaia au intervenit cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD pentru gestionarea unui accident rutier în care un autoturism a părăsit partea carosabilă, pe raza localității Tâmna. La locul evenimentului a fost direcționat și un echipaj SAJ. La sosirea pompierilor, o persoană inconștientă se afla în stop cardio-respirator. În aceste momente, victimei i se aplică manevre de resuscitare”, a transmis ISU Mehedinți.
Polițiștii rutieri au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind în desfășurare.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp