prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Rețetă dulceață de căpșune. Delicioasă simplă sau în deserturi

Această rețetă de dulceață de căpșune este foarte simplă și rapidă. Mai mult decât atât, se face în perioada în care ne aflăm, întrucât avem fructe proaspete. 

CITEȘTE ȘI: ANUNȚUL MOMENTULUI PENTRU ȘOFERI! AUTOSTRADĂ DE LA PITEȘTI LA CONSTANȚA! CÂND VA FI DATĂ ÎN FOLOSINȚĂ! VIDEO!

Este foarte bine să avem cât mai multe gemuri și dulcețuri în cămară, să nu mai cumpărăm diverse din comerț. Asta pentru că sunt mult mai sănătoase și gustoase. Puteți folosi dulceața de căpșune la clătite, la prăjituri, cu lapte și ovăz, dar și în multe alte combinații foarte bune. Vă asigur de faptul că nu este absolut deloc greu să faceți și nici mult timp nu veți pierde. Mai jos aveți explicat pas cu pas tot ceea ce trebuie să faceți pentru a ieși totul pe măsura așteptărilor dumneavoastră, dar și a celor din jur! Spor la treabă!

Rețetă dulceață de căpșune

Ingrediente:

  • trei kilograme de căpșune
  • două kilograme de zahăr
  • zeama de la două lămâi
  • 500 ml de apă

Mod de preparare

Trebuie să aveți în vedere faptul că fructele trebuie să fie destul de tari, nicidecum prea moi, întrucât ele trebuie să rămână întregi după ce terminați de făcut dulceața. Pentru început trebuie să preparați siropul. Puneți o cratiță destul de încăpătoare la foc mic, cu 4 litri de apă, adăugați zahărul și lăsați să fiarbă. Siropul este gata după ce zahărul și apa au fiert circa 10 minute.

Separat, curățați căpșunele și le puneți într-o cratiță. Apoi spălați lămâile, tăiați-le pe jumătate, după care în felii. Puneți-le deasupra căpsunelor.

După ce siropul este gata, adăugați căpșunele și feliile de lămâie și puneți-le la foc mic. Înlăturați spuma care se ridică.

Țineți dulceața de căpșune la fiert aproximativ 60-80 de minute, timp în care amestecați ușor, cu o lingură de lemn. Este gata când mixul obținut are consistența gelatinoasă.

După ce ați lăsat dulceața să se răcească timp de câteva minute, puneți-o în borcane sterilizate, atașați capacul și țineți-le câteva minute cu capul în jos.

Poftă bună!

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs